Ingrediente:
1 ştiucă de 1 kg
1felie de pâine
1 lingură de lapte
1/2 ceaşcă ulei
2 ouă
foi de pătrunjel
sare
piper
1 morcov
1 ceapă
4 cartofi mijlocii
2 l apă
Mod de preparare:
Se curăţă ştiuca. Se scoate pielea cu atenţie ca să rămână întreagă. Cine este îndemânatic face o simplă tăietură pe burtă, apoi cu ajutorul unui cuţit mic şi nu prea tăios, începe să desfacă pielea, astfel încât la sfârşit pielea rămâne prinsă numai de cap. Se poate însă tăia de la început capul, apoi se desprinde pielea la gât şi se scoate de pe peşte ca o mănuşă întoarsă pe dos. Se spală, se freacă cu puţină sare şi se lasă la o parte. Se desface carnea de pe oase, se trece prin maşina de tocat, împreună cu miezul de la o felie de pâine muiat în lapte şi stors. Se freacă totul bine cu ulei, se adaugă ouăle, pătrunjel tocat, piper şi puţină sare. Se umple pielea de ştiucă bine stoarsă de apă. Se dă forma peştelui, se coase pe unde s-a umplut şi se aşază la loc.Se pune untul într-o cratiţă lungă, se aşază peştele şi se dă la cuptor. Se unge din când în când cu untul din cratiţă. Se serveşte caldă, cu lămâie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu